COMUNICAT DE PRESĂ: 60 de ONG-uri vor beneficia de sprijin pentru dezvoltarea serviciilor sociale dedicate persoanelor vârstnice

Confederația Caritas România în parteneriat cu Asociația Four Change, Fundația de Sprijin Comunitar și Asociația Caritas Mitropolitan Greco-Catolic Blaj au lansat proiectul „Federația SenioriNET – ONG-uri mai puternice în sprjinul vârstnicilor din România!” în cadrul unei conferințe online.

Evenimentul a reunit reprezentanți ai Ministerului Muncii și Protecției Sociale, ai DGASPC, Fundații si Asociații interesate de domeniul asistenței sociale și implicit preocupate de provocările izvorâte din adresarea nevoilor seniorilor.

În cadrul conferinței, a fost prezentat proiectul derulat cu sprijinul financiar Active Citizens Fund România, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. „Federația SenioriNET – ONG-uri mai puternice în sprjinul vârstnicilor din România!” urmărește creșterea capacității de reprezentare a 60 ONG-uri furnizoare de servicii socio-medicale adresate persoanelor vârstnice, prin formalizarea rețelei SenioriNET, în vederea producerii unor schimbări sistemice la nivelul politicilor sociale pentru vârstnici, în special privind practicile de finanțare a serviciilor din fonduri publice.

Printre invitații care au adresat un mesaj participanților s-a aflat și domnul Makkai Péter János, Secretar de Stat, Ministerul Muncii și Protecției Sociale. Ministerul Muncii și Protecției Sociale laudă inițiativa societății civile de a identifica și implementa soluții pentru dezvoltarea serviciilor sociale destinate persoanelor vârstnice, îmbunătățirea acestora și de a crește numărul de profesioniști din domeniul asistenței sociale.

Proiectul Federația SenioriNET – ONG-uri mai puternice în sprjinul vârstnicilor din România! cu o durată de 32 de luni are un buget total de 263,383.97 Euro, iar oportunitatea de a readuce împreună organizațiile furnizoare de servicii sociale și socio-medicale pentru vârstnici este realizabilă datorită finanțării nerambursabile în valoare de 247,229.17 Euro, obținută prin Active Citizens Fund România (ACF), program de finanțare dedicat organizațiilor neguvernamentale.

Rețeaua SenioriNET, înființată în 2013, reunește în prezent, 41 de ONG-uri furnizoare de Servicii sociale dedicate persoanelor vârstnice și are deja un trecut, cu rezultate durabile, însă, de-a lungul timpului, a întâmpinat și foarte multe provocări. Mariana Oancea, Responsabil rețea SenioriNet a menționat că una din cele mai mari dificultăți întâmpinate în ultimii ani de organizațiile membre a fost insuficenta și discontinua finanțare a servicilior adresate persoanelor vârstnice. Doina Crângașu, Manager de proiect, a declarat: Avem șansa unui nou început pentru SenioriNet și suntem pregătiți să planificăm viitorul rețelei.

Deoarece, prin acest proiect, inițiatorii își propun să crească capacitatea organizațiilor membre SenioriNET de a derula acțiuni de advocacy în vederea contractării serviciilor sociale și medicale dedicate vârstnicilor, au fost prezentate și posibile soluții: Modelul de contractare a serviciilor adresate persoanelor vârstnice (Aurelia Pasăre, Președinte Asociația Four Change).

Mai multe detalii aici: COMUNICAT de presa post eveniment

 

Prezentari

Doina Crângașu, Manager de proiect; Mariana Oancea, Responsabil rețea SenioriNet

Makkai Péter János, Secretar de Stat Ministerul Muncii și Protecției Sociale

  • De la politicile și strategiile naționale la realitatea de la nivel local. Bune practici în asistența și îngrijirea persoanei vârstnice din România și provocările întâmpinate de furnizorii locali

Aurelia Pasăre, Președinte Asociația Four Change (Regiunea Sud Muntenia)

Gabriela Achihăi, Președinte Fundația de Sprjin Comunitar Bacău (Regiunea Est)

Nicoleta Palcu, Coordonator  Ingrijjiri Socio-Mediale, Caritas Blaj (Regiunea Centru)

 

Aurelia Pasăre, Președinte Asociația Four Change  

Adriana Popescu, Expert planificare strategică

Povestește mai departe